Calea şi Ziua de salariu


Am câţiva amici – toţi liberi profesionişti sau chiar casnici – care trag de mine să văd nu ştiu ce film colosal, de Oscar, nu ştiu ce dramă, e drept, cutremurătoare, dar care merită graţie calităţii cinematografice de excepţie. Care-mi recomandă jurnale deznădăjduite, cărţi neîndoielnic bune, dar care sfârşesc, după o lungă agonie de pagini, fără doar şi poate, rău. La fel, volume de poezie scrise din spitale psihiatrice, ori de autori germanici acomodaţi cu aerul rece, ceaţa şi ploile nesfârşite. Piese de Edith Piaf, opera completă a lui Emil Cioran, ecranizări despre viaţa lui Van Gogh, „Jurnalul unei fete greu de mulţumit”, Janis Joplin etc.

Le răspund, mai întotdeauna cu o expresie de jenă amestecată cu aerul acela al omului care realizează că nu e înţeles şi că, cel mai grav, nu va fi niciodată, le răspund că nu, mulţumesc, dar nu vreau. Apoi mă prefac că plonjez în nepăsare. N-am niciodată curajul să le spun în faţă: filmul cutare sau cutare îl trăiesc zilnic. Tranzitând, nevoită, Bucureştiul. Oameni deznădăjduiţi văd din staţia de autobuz până la redacţie şi retur. Despre sinucideri ascult, aproape zilnic, adevărate dezbateri despre morală şi religie – dată fiind şi natura profesiei. Pe artişti, cel puţin pe literaţi, îi cunosc din cenacluri. Le ştiu vieţile, dramele, nebuniile, tenativele de sinucidere, străduinţa lor fierbinte de a găsi o rezolvare în viaţă. De a găsi, de fapt, o viaţă cât de cât echilibrată. Cunosc poveşti despre droguri, femei dăruindu-se necondiţionat, despre lumea care le arată cu degetul şi aceeaşi lume care n-ar mai avea, altfel, subiect de conversaţie. Despre alcool şi consecinţe, antidepresive şi consecinţe, oameni ajunşi în stradă, oameni chinuiţi de foame. Îi văd zilnic, îi miros de la distanţă, mă simt un câine uriaş, prietenos la suprafaţă,  care adulmecă de departe cea mai mică emoţie negativă.

Şi atunci, în timpul liber, mă abandonez frivolităţilor. Consternată, încep să pricep de unde până unde şi această invazie a kitsch-ului, ca mod de a petrece frumos. De unde şi până unde nu mai gustăm arta. Emisiuni de divertisment mediocre, shopping, stand up comedy, cum să ne decorăm locuinţa. Cum să ne îmbrăcăm la nunţi şi botezuri. Iată câteva exemple care fac astăzi concurenţă lui cărţilor lui Emil Cioran.

Îmi amintesc, pe de altă parte, că atunci când părăsisem ultimul ziar pentru care am lucrat, redescoperisem gustul adevăratei arte, fără să simt vreo agresiune. Înţelegeam răspicat literaturitatea unui text şi ignoram tema tratată, pe care, de altfel, o analizam detaşat. La fel se întâmpla cu un film bun, cu o piesă de teatru. Gustam arta la maxim şi agresiunea venea mai mereu din zona „celorlalţi”, angajaţii, încolonaţii în sistem, pentru care unica zi trăită magistral a devenit ziua de salariu şi plecarea în pas zglobiu spre cel mai apropiat hipermarket.

Din nefericire, acum fac parte din nou dintre ei. Nu mai cred că slujesc vreunei cauze. Trebuie să intru în concediu medical ca să mă pot bucura că-mi sun rudele, că pot vorbi la telefon nesinchisită, fără stresul timpului. Îmi dau seama că a trăi în afara timpului, a acestui timp viciat, în afara spaţiului, a acestui spaţiu viciat, trebuie să fie cea mai mare realizare.

Stau, obligată, de câteva zile în casă şi, încet-încet, după ce-mi sfârşesc cele casnice, scot vreo carte din raft ori mă întreb cui am împrumutat-o pe alta. Caut filme de cinematecă şi-mi sun prietenii, vorbindu-le pe un ton relaxat. Nu vreau să-i văd dar, cel puţin, să-i aud. Poate că ore. Vreau să-mi spună TOT, dar absolut tot ce au mai făcut ei în timpul ăsta, cât eu am fost absentă în întregime din timpul şi spaţiul nostru, din „chilia” noastră pe care am construit-o împreună.

Dragă L., să ştii că serviciul te înrăieşte, te dezumanizează, te îndepărtează de familie şi prieteni, în special pe vremurile astea „secularizate”, draga mea, e şi ăsta un cuvânt la modă, dar, din nefericire, cam adevărat. Am chef să citesc jurnalul lui Jeni Acterian şi să ascult Edith Piaf. În seara asta o să văd un film epocal, m-am săturat de comedii idioate, în special româneşti. Adevărul e că suntem departe de marea cinematografie. Dar nu refuz nici ceva mai optimist. Ca o vizită prin mall, de exemplu. Hihi. Glumeam. Ce crezi tu că e mai important să depăşeşti: o criză spirituală sau una financiară?

Dragă S., fără bani eşti mort, dar mai înţelept e să nu mori, că nu sunt fonduri de înmormântare. Dar şi fără linişte sufletească eşti mort, fără dragoste, fără comunicare. Fără Dumnezeu. Cum e mai bine?

Eu am impresia că mai bine e să ai grijă de amândouă. De asta, dragă S., să mă mai ierţi când mă duc cu L. prin malluri. Şi tu, draga L., să mă mai ierţi când mă uit la comedii idioate. Dragă C., iartă-mă n-am venit la cenaclu şi am preferat să editez şase pagini de ziar.

Dar să ştiţi, eu am găsit Calea. Mă gândesc că, în ultimă instanţă, asta e cel mai important. Şi ziua de salariu.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Calea şi Ziua de salariu

  1. xxl zice:

    Interesanta chestia asta cu ce e mai important sa depasesti: o criza spirituala sau una financiara! Cel mai greu imi pare sa le cuantific. Daca pe cea financiara o depistez imediat ce bag mana in buzunar, cu cea spirituala imi este mult mai greu. Habar nu am cand sunt in criza si cand nu.

  2. ioanabogdan zice:

    🙂 Cred că n-am punctat bine şi că, în fond, e vorba de importanţe şi priorităţi. Sigur că important e să depăşeşti criza spirituală, dar prioritar e să ai bani în buzunar ca să-ţi procuri mijloacele cu care s-o depăşeşti. Dar asta dacă privim strict aici şi acum. Dacă privim dincolo, şi important, şi prioritar e să depăşeşti criza spirituală, pentru că teoretic ieşirea din ea te propulsează spre alte ieşiri dintr-o infinitate de alte crize 🙂
    Dar nici eu nu identific criza spirituală imediat şi cel mai urât e că de multe ori o confund cu altceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s