„Suleyman Magnificul”: Suntem aici, la Porţile Orientului, degeaba


Prin anii 90 visul meu era să plec în State. Nu ştiam prea multe despre Europa, din State vedeam eu că vin gumele de mestecat, cartuşele de Malboro şi Levişii. Voiam să mă pierd, ca Henry Miller, printre zgârie-nori, să ascult tresăririle de balenă ale oceanului şi să gonesc pe desfăşurările colosale, masive de autostrăzi… Voiam să trăiesc! Pe atunci nu ma gândeam la spitale dotate, la sisteme de asigurare, la încurajarea şi promovarea valorilor, la aspectul dezinhibat al “democraţiei autentice”, la funcţionari surâzători, bine plătiţi, la străzi curate, oameni care ştiu să salute, dar mai ales la minunata, neasemuita lume în care nu eşti obligat să minţi, să furi, să loveşti pe la spate. Dacă m-aş fi gândit la ele, aş fi ajuns sigur în patria lui Miller…

Dar nu asta voiam să spun. Ce vreau să spun are legătură cu serialul de televiziune “Suleyman Magnificul”. Şi mă întorc cu câteva sute de ani în urmă. Când, abia scăpaţi de “jugul otoman”(oare chiar nu se poate găsi un sinonim mai normal pentru ”jug”, în manualele de istorie?), făceam şi noi, românaşii, nişte revuluţii. Ne-am mai şi franţuzit un pic, am început să ieşim prin Europa. Secolul XIX, ca să zic aşa, secolul luminilor, căci ne-am iluminat profund în arte, literatură, păcat că ne-au făcut poster războaiele mondiale, când eram gata-gata de civilizaţie. Pe urmă comunismul, cu furăciunile lui de până în zilele noastre. Cu impostura profesională, cu livrarea unei realităţi ireale (curat murdar fenomen postmodern comunismul românesc mai cu seamă!)… Tant pis!, cum ar spune francezii. Un sătuc ca Românica mai puţin pe harta lumii…

Dar nici asta nu vreau să spun. (Îmi dau seama ce greu te apropii, uneori, de adevăr. Şi ce uşor, în alte condiţii, dar n-aş vrea să pierd din nou ideea). Fascinată de minunăţia decorurilor, de superbisimul păr al turcoaicelor, de feminitatea acestor cadâne acoperite de şaluri în culori fantastice, un adevărat spectacol coloristic acest serial…, fascinată aşadar de mobilier, m-am lăsat aseară, câteva clipe, confiscată de pelicula amintită. Dar nu mai mult de câteva clipe. Îngrozită, am schimbat canalul. Istoria Imperiului Otoman, adaptată, adăugită şi exagerată, istoria acestui alt colos al lumii ne învaţă astăzi pe noi, românii, toate balcanismele de care încercăm să ne lepădăm de nişte sute de ani. Cum să furi, să minţi, “să dai la gioale”. Nici asta n-ar fi cel mai grav. Intrigile unui script destul de abil, iată un aspect lăudabil. Ce mă îngrozeşte (prefer o repetiţie cu rol de evidenţiere) e uşurinţa, de multe ori din plăcere, cu care personajele ucid nu duşmani (secolul s-ar face vinovat), ci de-a dreptul prieteni, apropiaţi, rude, fraţi, cu aerul unei vagi nostalgii combinată cu victorie. Interesant e că în serial nu există personaje negative şi pozitive, toată lumea greşeşte, până şi sultanul… Sub pretextul obiectivării istorice, ni se transmite clar, dacă o pot numi aşa, o harababură…un bâldâbâc, un huştiuliuc, un talmeş-balmeş din care fiecare alege ce vrea, fiecare înţelege ce poate, bine fiind ca toată lumea să se rezume la istorie şi decoruri.

Nici asta n-ar fi nimic, dacă publicul ţintă al serialului cu pricina ar fi totuna cu cititorii lui Dostoievski.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la „Suleyman Magnificul”: Suntem aici, la Porţile Orientului, degeaba

  1. Ma duc repede sa-l termin pe Dostoievski, nu de alta, dar n-am vazut nici un episod din „huştiuliuc-ul” impricinat. „Dar nu asta voiam să spun”, mai ales ca prin anii ’90 nu aveam niciun vis, vreau sa zic, din astea cu zgârie-nori. Fusesem dezvatat sa vises, sau, pur si simplu, nu fusesem invatat, habar n-am care o fi adevarul. „Dar nici asta nu vreau să spun”, vreau sa spun ca m-am trezit alunecand intre niste lumi, despre care simt ca nu-mi apartin 🙂

  2. Vezi, nici macar consecvent cu „nici” nu am reusit sa devin :))

  3. ioanabogdan zice:

    Ba eu ma uit la Suleyman Magnificul. Si n-am terminat Dostoievski, nici nu cred c-as mai putea. Cu visele, n-am probleme, visez de rup.

  4. ioanabogdan zice:

    Eu ma si gandeam sa te sfatuiesc, Mircea, cand simti ca aluneci, mai ales cand aluneci „intre niste lumi despre care…”, stai deoparte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s