Bucură-te!


România se află în doliu fie că vrea, fie că nu vrea s-o recunoască. În răstimpul ăsta să se gândească bine la ce vrea de la viață. Dacă Ioan Gyuri Pascu și intelectualul român în special, înzestrat cu talent, ar duce-o mai bine pe pământ, Dumnezeu nu l-ar muta dincolo. Pentru că Dumnezeu, pentru cei care cred, lucrează cu veșnicia, și 50 de ani în plus sau în minus nu înseamnă nimic.

Un cutremur serios de pământ, peste care televiziunile au trecut soft de tot, și două morți succesive a doi actori români – Ioan Gyuri Pascu și Sebastian Papaiani – ar trebui să fie de ajuns pentru ca românii să înțeleagă că atenția lor trebuie să se îndrepte nu spre teze de doctorat plagiate sau nu, averi cumulate fraudulos sau nu, vedete siliconate sau nu, divorțuri și legături catastrofale sau nu.

Catastrofele, după cum se vede, sunt în altă parte. Ca un copil autist, am mai spus-o, România nu-și va face niciodată temele bine la școală, câtă vreme nu și-a rezolvat problemele de natură interioară care îl țin permanent captiv, îl frustrează și îi abat concentrarea de la realitatea imediată. O realitate continuu dureroasă se află în chiar sinele său, în identitatea sa.

Că nu suntem solidari și tratăm în zeflemea un cutremur care putea să ne facă zob – fapt trist ilustrat de jurnaliștii-câți-au-mai-rămas și, noroc cu ele, de rețelele de socializare – face parte dintre temele alea pentru școală care puțin ne mai interesează.

Trebuia să moară mult prea devreme unul dintre acei intelectuali înzestrați cu talent, care se nasc o dată la o sută de ani – e doar o vorbă, de văzut dacă va rămâne și valabilă – ca să pricepem că degeaba ne luptăm pentru îmbunătățirea sistemului medical, educațional, economic, degeaba ne măturăm aleile și parcurile, în zadar ne străduim să tratăm efecte pentru a face a doua zi loc altora, dacă nu tratăm cauza.

Cauza e una singură. Votăm oameni nu doar inculți, ci și goi sufletește, nesinceri, falși, fără niciun talent clar, apoi ne lăsăm conduși de ei, înjurându-i. Iar oamenii valoroși pleacă. La Domnul sau în țări străine. Pe mass-media n-o interesează să-și promoveze valorile sau ce a mai rămas din ele, ar fi mult prea lipsit de confort. Dimpotrivă.

Întotdeauna m-am întrebat de ce sunt considerate vedete, n-aș vrea să le jignesc și să le dau numele, acelea care apar după ora 10 pm, la TV, în emisiuni de divertisment. Ce au ele în plus, față de toată națiunea? Bani. Deci vedetele noastre, vedetele din România, sunt vedete pentru că au bani. Ele apar la orele de maximă audiență numai și numai pentru că au bani. Deci în România important e ca, nebazându-te pe niciun talent, să faci bani și să te bucuri de ei.

Bun, și atunci de ce ne mirăm? Chiar așa, supraestimăm inteligența intelectualilor-toți? Însă nu doar a lor. Chiar așa, ne bazăm naiv, prostește, pe puterea de înțelegere a unui biet politician, de vreme ce îi livrăm moca numai modele idioate? Sau doar ne prefacem că plouă, jucându-ne cu moartea, a noastră și a altora, a României întregi?

Și de ce să-l învinovățesc pe omul simplu, dacă politicianul respectiv, care devine, la rândul său, model pentru cetățean, e artileriat cu materii insuficiente la școală? Politicianul român servește doar ore de dirigenție, unde doarme pe rupte. Sau educație fizică, de unde chiulește în a doua parte a orei și schimbă canalul pe lucru manual și desen. E adevărat, autiștilor le fac bine ocupațiile de felul ăsta, o spun cu adâncă îngrijorare, cu sinceră precocupare și cer iertare celor care se confruntă acasă cu forme de autism grave, ușoare, dar n-am intenția să-i batjocoresc pe cei care mă conduc, ci să arăt că locul lor nu e acolo, pentru că sunt incomplet dotați. Intelectual și emoțional.

Pe de altă parte, mass-media poartă doar o parte din vină. Vina se insinuează mai departe printre intelectualii pasionați de meseriile lor și a acelor artiști conștienți de talentul lor. Dacă nu vor ridica ștacheta și nu vor pretinde mai mult de la angajatorii lor, dacă nu își vor vinde mai scump pielea, cel puțin la un preț la fel de ridicat ca al vedetelor cu audiență mare la TV după 10 pm, dacă nu vor întoarce spatele ofertelor de nimic, situațiilor umilitoare, compromițătoare pentru vocația lor, atunci să știe că ne-am pierdut speranța.

Altfel, mi se pare de neconceput cum, în lipsa unui intelectual format, complex, a unui artist care îți stârnește râsul revăzându-l – a câta oară! – în scenetele jucate de trupa Divertis, care ne-a furnizat un mod unic de a face comedie, preluat, adaptat și dus mai departe de la Toma Caragiu încoace… e de neconceput cum, în lipsa lui, o națiune ca România mai poate zâmbi…

Ca o confirmare, s-a mai dus la Domnul un alt actor, reprezentant al unei generații de elită. Mulți comentatori, previzibil de fapt, invocă etatea. Dar despre etate e vorba? Și, la urma urmei, de ce, în România, se pune atâta accentul – mereu și mereu post-mortem – pe cauze care, în fond, sunt efectele unui stat și a unei societăți dezinteresate de dăruirea totală a celor care și-au iubit vocația mai mult decât viața!? „Era și bătrân…!” sau „Era și grav bolnav!” sau „Fuma și mult! ” sau „Bea și prea mult!”. Nu zău? Oare de ce?

Da, e adevărat, acești oameni valoroși au avut toate metehnele de pe lume, și încă una: au lăsat, reverențios, cale liberă ciurucurilor: Bucurați-vă, că nouă ni s-a apropiat ceasul.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s