Casa de la țară


Personaje:

Pufa (mama lui Pufi)

Pufi

Ea

Bărbatul

Copilul

Bunica

ACTUL  I

O canapea (sau improvizație, vor încăpea doi-trei actori, între care doi, costumați în câini) prim-plan stânga, ușă în spate, dreapta, cum te uiți la scenă, un cuier, o oglindă, 1-2 scaune, o fereastră tot pe dreapta. În Scena II, putem folosi canapeaua pentru Pufi și Pufa și, în rest, un copac etc. Decorul din Scena III va fi același cu cel din Scena I.

Scena I   

Pufa, Pufi, Ea, Bărbatul

În prim-plan, două cățelușe (poartă flori la urechi ), una stând în fund, cu lăbuțele ridicate și botul întredeschis, sugerând optimism și poftă de viață – Pufi – cealaltă, tolănită, dar cam absentă  – Pufa (mai în vârstă), mama lui Pufi. În fundal, dreapta, se pot vedea două siluete, un bărbat (poartă pantaloni, cămașă, cravată) și o femeie (în fustă, cu păr lung). Cei doi se îmbracă și mută de colo-colo servieta, geanta, nu-și spun nimic, dar sunt grăbiți și par preocupați. Bărbatul își aranjază cravata în oglindă, brusc își amintește ceva, butonează telefonul, sună, închide. Femeia se uită de două-trei ori în oglindă, încalță o pereche de pantofi, îi dă jos, încearcă alții, vrea să iasă pe ușă, dar se întoarce din drum, scoate rujul din geantă și se rujează în fața oglinzii).

Pufa: Fii serioasă, Pufi, dai din coadă degeaba, n-ai nicio șansă! Stăpânii n-or să te bage în seamă! E clar că se grăbesc și au uitat de noi. Asta e viața la bloc! Și nu-ți face iluzii, nici n-or să ne scoată afară! Dacă am avea și noi o curte, n-ar mai fi nevoie să ne milogim pe la stăpâni, am fi libere. Ne-am face nevoile unde am vrea, când am vrea. Am lătra în voie, de dimineața până seara. Îți spun eu, Pufi, viața la bloc e o nefericire! Singurul lucru bun care ni se întâmplă în momentul ăsta e că părinții au dus Copilul la Bunica! Dacă ar fi rămas acasă, Copilul ne-ar fi tras de cozi și nu ne-ar fi lăsat să dormim. Așa, cel puțin, avem liniște!

Pufi (afectată): De parcă pe noi nu ne puteau duce la Bunica!

Pufa: Pufi, casa de la țară nu e o soluție acum! Nu casa la țară va reuni familia! Familia ori e familie, ori nu e! Și membrii ei trebuie să locuiască împreună la bine și la greu, oriunde!  Iar copiii trebuie să crească împreună cu părinții, până la o vârstă…, în armonie și… (în dreapta, mai în spate, Bărbatul iese pe ușă. Trântește ușa cu zgomot. Cățelușele tresar speriate. Pufa își îngroașă vocea și continuă pe un ton ironic, privind spre ușă) …Liniște! (cu botul în pământ, melancolică) Dacă nu era nenorocitul de taică-tu, să plece cu vagaboanta aia, poate că aveam și noi o viață mai bună! N-o să-l iert cât oi trăi că s-a dus la curte și pe noi ne-a lăsat la bloc! Putea să schițeze un gest măcar, să dea din coadă că ne iubește! Stăpânii sigur ar fi văzut și ne-am fi mutat cu toții la Bunica, la curte…! (cu ochii strălucind) Am fi fost o mare familie, unită și fericită!

Pufi (exaltată): Exact ca în „Dallas”!

Pufa: Ei, ca în „Dallas”…

Pufi (enervată): Auzi, mamă, știi ceva, de ce ții morțiș să am și eu viața ta? Nu mi se pare corect! Poate o să am mai mult noroc ca tine! Poate o să mă mărit cu un… prinț!

Pufa (sceptică, îngroașă vocea):  Fetițo, bagă-ți mințile în cap și vino cu lăbuțele pe podea! Străcățeii mei au fost de viță nobilă, crescuți la curtea unui… (își caută cuvintele)…  Unui rege! (prinde curaj) Așa, exact, un rege! Știau să danseze în două labe pe muzică de pian, să facă piruete! Și? La ce mi-a folosit educația primită din generație în generație? L-am întâlnit pe amărâtul de taică-tu, un mitocan… Mi-a distrus viața… (își ia capul între labe) Of, ce soartă!

Pufi (nevenindu-i să creadă): Ai zis un rege?!

Pufa (își revine brusc, hotărâtă): Exact! Al Franței!

Pufi (în culmea emoției): Al Franței? Dar eu știam că ai fost luată din adăpost!

Pufa (neagă categoric): Minciuni!

Pufi (exaltată): Stră-cățeii noștri au trăit la curtea unui rege al Franței!? Doamne, ce norocoasă sunt!! (Se ridică majestuos din locul ei și se îndreptă spre oglindă. Merge pe vârfuri, cu botul în sus, ca o regină. În fața oglinzii, își analizează cu admirație botul, urechile, lăbuțele. Face o piruetă.)

Pufi (cu lăbuțele la piept și ochii în sus):  Un mastif tibetan sau… un corgi galez m-ar face fericită! (lasă capul și umerii în jos, devine tristă.) Dar, mama, știi ceva, eu îmi doresc doar un Teckel, atât! Un Teckel de talia mea, care să fie ca mine! Nimic special, doar să mă iubească! Nu vreau vile cu piscină (însuflețită), mastifi tibetani, mașini decapotabile și Iphone ultimul tip! Nu asta face un câine fericit! În plus, îmi iubesc stăpânii! Ei sunt rațiunea noastră de a exista, a cățeilor!

Pufa (autoritar, sec):  Pufi, calmează-te, mamă. Rațiunea noastră de a exista e o curte… Hihihi! (Cât timp a vorbit Pufi, Pufa a stat cu labele sub cap și a ascultat-o. Acum ridică o labă inferioară (picior) în sus și o pune peste cealaltă. Își scoate floarea din păr și o bagă în colțul gurii, ca pe o țigară.)

Pufi (aprinsă): Ba nu! Rațiunea noastră de a fi e dragostea, apoi curtea! Dacă o să ne iubim stăpânii ca pe noi înșine, vom ajunge să locuim și la curte!

Pufa (coboară vocea, ca pentru sine): Mă omoară cățelușa asta cu idealismul ei! Ah, mă înțeapă inima! (Duce o labă la piept.) Să-și găsească un Teckel odată, și să scăpăm! Poate o să avem și eu, și ea o viață mai ușoară!

Pufi (sare ca arsă): Ham! Crezi că nu te-am auzit?! Greșești! N-ai zis tu că o familie fericită e o familie unită?

Pufa (comentariu ironic)Mîrrr! Am zis de foame! N-am știut ce spun…

(Pufi: ham-ham, Pufa: mîr-mîr, în timp ce din fundal, se insinuează o melodie… Brusc, muzica se oprește, se opresc și ele.)

Pufa și Pufi (în cor, uimite): Vin stăpânii!

Pufa și Pufi (una spre cealaltă): Vin stăpânii? Așa devreme?

Pufa (energic): Ei sunt, le recunosc pașii! Să lătrăm voioase și să dăm din coadă! Acum e momentul! Fuga la ușă! Pufi, netezește cuvertura pe pat, să nu-și dea seama că ne-am jucat în pat! Vor spune că ne ajunge pentru azi și nu ne vor mai plimba ca de obicei!

Pufi: Ba nu dau din coadă deloc! Mai bine stau cuminte și dorm. În plus, stăpânii noștri au nevoie de liniște.

Pufa (cu necaz): Of! Copil nerecunoscător! Care nu ascultă de părinți!

Pufi (aproape silabisind, apoi adoarme): Nu și dacă părinții o iau razna de foame… Puțin discernământ nu strică…

(Se deschide ușa, intră Ea, apoi, după câteva momente, Bărbatul.)

Ea (își aruncă pantofii cu toc): Ce zi cumplită! Am nevoie să respir! Ah, bine că s-a terminat mai repede! Vreau un concediu!

Pufa (încet, pentru sine): Fă-ți o curte și trăiește cu morcovi! Hihihi!

Pufa (se ridică în două labe și latră fericită spre stăpâni) : Ham-ham!

Bărbatul (Trage de cravată nervos, scoate pantalonii, rămâne în cămașă și izmene): Mizerabilă zi, într-adevăr! Și nu s-a terminat! Acum trebuie să lucrez de-acasă! Ce stres! Rapoarte peste rapoarte! Vreau o pauză!

Pufa (spre Pufi, în șoaptă): Nu ți-am spus eu că sunt penibili?!

Pufi continuă să doarmă. Ia un os în gură (labă/mână) și se răsucește pe partea cealaltă, întorcând spatele tuturor.

Ea: Iar lucrezi de-acasă? Nu mai ai familie, nu mai ai copil?

Pufa (comentariu pentru sine): Nu mai ai căței…!

El: Hahaha! Uite cine vorbește! Parcă pe tine te mai interesează casa și familia! Numai serviciu, serviciu și iar serviciu! Din câte știu (sarcastic), rolul femeii e să stea acasă mai mult ca bărbatul, alături de copii și de… (face o pauză, căutând cuvântul care îi scapă, își amintește)… căței!

Pufa (din nou în două labe, perseverentă): Ham! Ham!

Ea: Serios? Și rolul bărbatului care o fi?? (Pune mâinile în șold) Să stea la bere și la meciuri de fotbal, te pomenești!

Pufa (pentru sine, își duce o lăbuță la frunte, îngrozită): Ah, nu!Iar încep ăștia!

Bărbatul (afectat, amenințător): Nu te lega de fotbal și de bere! Pân-aici!

Ea (încercată de durere, duce mâna la cap): Ah, ce migrenă îngrozitoare! Dragule, te duci să-mi cumperi, te rog, niște pilule pentru migrenă?

Pufa (încet): Interesul poartă fesul, eu ce spuneam! Hihihi!

Bărbatul (butonând telefonul mobil, absent): Sigur, draga mea. În plus, ca să-ți dovedesc cât de mult țin la tine, m-am gândit să mergem în weekendul ăsta la țară și să luăm și cățelușele cu noi! Și copilul, și mama se vor bucura enorm să petrecem două zile împreună, în aer liber!

Ea (se ridică mirată în capul oaselor, zâmbește, fața i se luminează, privește spre public, parcă ar visa cu ochii larg deschiși): Ce surpriză nemaipomenită!

Bărbatul (și el luminos, aceeași atitudine visătoare): Daaa, ce surpriză nemaipomenită!

Pufi (răsucindu-se din somnul ei, aceeași atitudine cu a stăpânilor): Daaa, ce surpriză nemaipomenită!

Pufa: Mdaaa, ce familie de inconștienți! Două zile la țară, cât să ne umplem de căpușe și să le aducem la bloc!

Mai puțin Pufa, dând din cap dezaprobator, cu toții suspină adânc, inspiră și expiră fericiți, odată cu lăsarea cortinei.

Scena 2

Pufa, Pufi, Copilul, Bunica, Bărbatul, Ea

Pufa și Pufi stau întinse în iarbă, la soare. Poartă pălării din paie și ochelari de soare.

Pufa: Îți spun eu, Pufi, lumea ar trebui condusă de căței deștepți ca mine.

Pufi: Taci, mamă, că spui numai aiureli!

Pufa: Și de ce ți se pare o aiureală, mă rog?

Pufi (însuflețită): Pentru că lumea nu mai are nevoie de căței inteligenți și atât. Cu inteligență, am învățat să stăm în două labe, ca oamenii, să aduce osul înapoi atunci când ne jucăm, dar în interior, noi, cățeii, ce am adus? Unde sunt marile virtuți canine, ca dragostea, prietenia și demnitatea, de exemplu? Nu e suficient să fii un câine deștept în viață, dacă nu ai suflet!

Pufa (într-o parte): Ah! Cățelușa asta mă scoate din minți! Îmi strică toată plaja! (spre Pufi) Dă-mi castronul cu apă rece, Pufi, și nu mai trăncăni atâta! Sunt așa nervoasă, că dacă îl văd pe taică-tu pe-aici, cu vreo cățea de-a lui, sigur îl mușc de-o ureche!

(Pufi îi întinde un vas cu apă. În același timp, se aud pași grăbiți. Intră în scenă Copilul, cu o mică farfurie în mână.)

Copilul (bucuros, mângâind-o pe Pufa): Pufa, uite, ți-am adus lapte, așa cum ți-ai dorit! Și-ți voi aduce și porția mea! Îmi pare rău că te-am tras de coadă și nu te-am lăsat să dormi! Bunica mi-a explicat ce mult am greșit față de tine! Mă vei putea ierta vreodată? (Începe să plângă, își acoperă ochii cu mâinile.) Te rog, Pufa!

Pufi (cu reproș, spre Pufa): Mamă, nu pot să cred că i-ai cerut mâncare Copilului! Asta e lăcomie. Și șantaj. Ai șantajat sentimental un copil! Un cățel adevărat nu face așa ceva! Și te rog să accepți scuzele Copilului și să-l pupi pe obraz. Lacrimile lui sunt curate, nu se preface! În plus, el e viitorul nostru stăpân și copiii mei vor fi cei mai buni prieteni ai lui!

Pufa (ușor încurcată, dar nu-și pierde cumpătul. Batjocoritor): Cățel adevărat! Ce mai înseamnă azi un cățel adevărat? Ce cuvinte mari folosești, fetițo! Poți considera, dacă nu-ți convine felul meu de a fi, că am fost nevoită să mă adaptez, ok?… Mai bine, ia și mănâncă din strachina asta, că ai slăbit de tot doar cu boabe de câini.

Copilul (plângând): Pufa, mă ierți?

(Intră în scenă Bunica. Din spatele ei, apar Ea și Bărbatul. Bunica poartă șorț, fustă lungă, ochelari, are părul alb, prins în coc. O bunică clasică. Pe scenă se află în acest moment toate personajele.)

Bunica: Dragii mei copii, vreau să vă fac un anunț important!

Bărbatul (pentru sine, înspăimântat): Mama nu se simte bine!

Ea (pentru sine, înciudată): Scorpie egoistă! Iar vrei să mă scoți vinovată pentru toate!

Copilul (lucid): Dar bunica nu se pricepe să facă anunțuri!

Pufa: Am trăit s-o văd și pe-asta! Uite cine face legea-n casă!

Pufi: Mai taci, mamă!

Bunica (își drege vocea): În primul rând, vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat sănătate, să le pot duce pe toate. În al doilea rând, vreau să vă atrag atenția că haos mai mare ca în familia voastră n-am văzut în viața mea. M-ați făcut de râs cu toții.

Ea: Despre ce vorbește bătrâna asta?

Bunica (calmă): Am constatat că toate merg din ce în ce mai rău între voi. Părinții nu-i mai acordă Copilului atenția de care are nevoie, iar Copilul nu mai acordă cățeilor dragostea și recunoștința pe care câinii o merită. Deci Copilul face ce fac părinții, și asta nu e bine deloc, dragii mei! De aceea, pentru a îndrepta lucrurile, am luat decizia să părăsesc casa de la țară (șușoteli între Pufa și Pufi, Ea, Bărbat și Copil) și să locuiesc o vreme, împreună cu voi, la bloc! Șușotelile se transformă în proteste.

Ea (isteric): Nu se poate! O să ne sufocăm! O să ne călcăm în picioare! (Îl ia de guler pe Bărbat și pare că îl amenință. Pufi încearcă să-i despartă.)

Copilul (agitat): Da! Nu! De fapt, nu știu!

Pufa (resemnată): Adio, libertate!

Bunica (cu autoritate): Gurrra! Să n-aud nici musca! Așa vă trebuie, pentru că ați desconsiderat un lucru!

Bărbatul (indignat): Care?

Ea: Care?

Copilul: Care?

Pufa și Pufi (în cor): Care?

Bunica (regal, de sus): Voi nu mai știți să iubiți! Ați uitat. Fără dragoste, nu veți putea trăi niciunde, nicicum! Nici la bloc, nici la casă! Degeaba mergeți la serviciu, vă dați copiii la after-school, adoptați căței (Pufa și Pufi au un schimb scurt de priviri), plecați în concedii, perorați despre libertate, dacă inima voastră e împietrită! Peste tot vă veți simți frustrați și veți deveni, fără dragostea dintre voi, niște răi și niște șmecheri! Pentru că voi fugiți, de fapt, de propria voastră ură și însingurare. Fugiți de voi înșivă. Voi nu mai sunteți voi! Nu vă recunosc!

Pufi (dându-i un cot Pufei): Nici eu pe tine!

Pufa (către Pufi): Obrăznicătură! Acritură mică!

Copilul (căzut în admirație, pătruns): Ce tare e Bunica!

Bărbatul: Mamă, te simți bine?

Bunica (cu un gest de respingere): Nu aștept de la voi nicio explicație! Cât voi trăi, dorințele mele vor fi să vă iubiți unul pe altul și să mă acceptați în sânul vostru. Bineînțeles, nu mai încape îndoială, casa de la țară vă va reveni vouă…

Un murmur străbate asistența, apoi se stinge. Tăcere totală.

Cortina cade.

Scena 3

ACEIAȘI

Cortina se ridică în Scena 3, găsindu-i pe toți în aceeași poziție de la finalul Scenei 2, dar la bloc. Din această poziție personajele încep să se miște pe cât se poate, făcând câte ceva. Bunica se așază între Pufa și Pufi, pe canapea, și coase o cârpă, Ea citește o revistă, Bărbatul lustruiește un pantof, copilul curăță mobila unui scaun.

Pufi: Și uite-așa am ajuns de unde-am plecat!

Pufa: Și uite-așa va avea cine să ne scoată afară!

Pufi: Și să ne hrănească!

Pufa: Și să ne facă cumpărăturile!

Pufi: Și să aibă grijă de Copil!

Pufa (cu satisfacție): Practic, nimeni nu mai trebuie să facă nimic! Mai puțin, Bunica! (râde)

Pufi (gravă): Ba da, Pufa, trebuie… să facem ceva!

Pufa (se așază pe spate, picior peste picior, poziția din scena 1, ține o floare în colțul gurii) Sarcastic. Și ce trebuie…, mă rog, să facem?

Pufi: Să-i învățăm să iubească, Pufa! Asta face un cățel adevărat! Noi, cățeii de companie, avem ceva ce oamenii au pierdut de mult, dar, împreună cu Bunica, îi vom învăța din nou!

Pufi (în extaz): Și, dacă îi vom face să înțeleagă că a iubi înseamnă, de fapt, a fi liber, Dumnezeu ne va ajuta și ne vom muta cu toții, într-un sfârșit, la casă. Temelia unei case, a unei familii, e dragostea. Când temelia unei case e dragostea, casa nu se strică niciodată! Nici după moarte!

Pufa (merge lângă Pufi, își așază capul pe umărul ei, melancolic- satisfăcută, zâmbește și o linge pe ureche. Pufi se zăpăcește, dar e încântată):  Ești inteligentă și frumoasă, Pufi! Știai? (Se uită la ea, o descoperă) Și cuminte! (Cu mândrie) Nimeni nu are fată ca a mea! (Face o pauză. Sobră, își revine în simțiri) Dar poate te mai gândești cu Teckelul ăla. (dezgustată, critic) E și cam crăcănat…, și cu urechilea alea lungi… (mimează urechi lungi),… și cu botul ăla luung (mimează un bot lung), și… (mimează dimensiunile Teckelului – lung și mic de statură).

Pufi (rotunjind ochii uimită, cu reproș): Mamă!

I.B.

NB Această mică piesă de teatru a fost inspirată de viața alături de cățelușele mele, Cuța și Maronica, cărora le mulțumesc în fiecare zi pentru sursa excepțională de viață de care am avut parte, și este dedicată tuturor celor care iubesc copiii și animalele și, în general, celor care iubesc. Ea nu are alt scop decât acela de a ilustra legătura dintre oameni și natură.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s