Trandafirul pentru PSD, să zicem că vrabia pentru PNL, mielul pentru PC şi aşa mai departe. La nu ştiu ce alegeri, prin sectorul şase al Capitalei, într-o nu ştiu care ţară, un individ a desenat un penis şi a scris lângă el PLM, adică, scuzaţi de limbaj porcos, “p… mea” . Şi a aplicat duios ştampila pe buletinul de vot, fix pe penisul desenat. A plecat acasă, sau poate la cârciumă, sau poate s-a plimbat romantic, prin parc, cu iubita. Un om care oricare altul. Un douămiist oarecare, descendent, ca atâţia alţii, al Cetăţeanului Turmentat.
PLM e o chestie pe care eu am întâlnit-o pe messenger şi care are două semnificaţii: pe de o parte, emite mesajul direct al faptului că emiţătorul are p., are chiar şi c., e un dur, e un tare, un bătăios, un revoltat, un plin de muşchi, un “ce sunt eu în faţa mea?”, pe de altă parte, el conţine ideea de furie, provocată de obstacolul insurmontabil la care e expus.
În cazul deja amintit, al penisului ştampilat, obstacolul s-a tradus prin obligaţia de a vota, în ciuda voinţei cetăţeanului, în condiţiile în care simţul civic a intrat în conflict cu simţul estetic&moral. Adică: trebuie să votez, dar n-am cu cine. Nimeni nu e îndeajuns de bun pentru mine, pentru ţara mea. Dacă n-am cu cine, trebuie să găsesc pe altcineva. Dacă nu găsesc pe altcineva, mai bine mă votez singur, caz în care mai bine-mi votez aparatul cel mai inteligent, prolific, sănătos, nealterat, funcţional, de care e capabilă fiinţa mea. Singur, în cabina de vot, omul şi-a făcut-o cu mâna lui: votaţi PLM.
Imaginaţia românilor n-are margini.